Investiții de portofoliu: concept, tipuri, caracteristici de gestionare

Când vorbim despre investiții de portofoliu, primul lucru care ne vine în minte este imaginea Wall Street, a bursei de valori, a brokerilor care strigă... În scopul acestui articol, să examinăm semnificația acestui concept la nivelul profesional al unui manager și al unui investitor. Deci, ce este o investiție de portofoliu?

Conceptul

Prin investiții de portofoliu se înțeleg investițiile financiare și fonduri monetare la achiziționarea de valori mobiliare în cazul în care intenția este de a obține un profit fără a apărea drepturi de control asupra emitentului.

Cu alte cuvinte, un portofoliu de investiții este o combinație de active financiare (acțiuni și obligațiuni) și reale ale investitorului (imobiliare) care reprezintă o formă de investiție.

La fel ca și componentele sale individuale, acesta poate face obiectul unor analize statistice de evaluare a riscului, a rentabilității așteptate etc.

O investiție de portofoliu este orice tranzacție care implică titluri de creanță sau de capital, care nu este o investiție directă. Investițiile de portofoliu includ titluri de participare (cu excepția cazului în care garantează controlul efectiv al societății emitente), acțiuni ale fondurilor de investiții. Nu include tranzacții precum vânzarea înapoi (așa-numitele repo) sau împrumutul de titluri de valoare.

Simplificând, investițiile de portofoliu reprezintă o tranzacție prin care investitorii cumpără active financiare dintr-o țară (în principal titluri de valoare) în altă țară. În acest caz, investitorii nu preiau controlul activ al instituțiilor care emit titlurile de valoare, dar se bucură să realizeze profituri. Profiturile sunt generate de diferențele dintre cursurile de schimb sau de fluctuațiile ratelor dobânzilor, astfel încât investitorii interesați de valori mobiliare își bazează adesea deciziile pe ratingul unei anumite țări.

Agregarea portofoliilor de titluri de valoare include:

• acțiuni;
• bilete la ordin;
• obligațiuni;
• emisiuni de obligațiuni de stat și municipale.

Tipuri

Există mai multe tipuri de portofolii. Tabelul de mai jos le prezintă pe cele mai importante.

Metode de formare

Dintre multitudinea de metode de construire a portofoliilor, există patru variante principale care sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Compoziția portofoliului

Majoritatea portofoliilor de investiții au următoarea compoziție, prezentată în tabelul de mai jos.

Echilibrul dintre aceste două părți vă permite să obțineți combinația necesară de risc și randament.

Baza de funcționare a portofoliului

Obiectivul principal al portofoliului este de a obține un echilibru optim între risc și randament. Investitorii aplică un întreg arsenal de instrumente diferite (diversificare, reglaj fin). Tabelul prezintă opțiunile de portofoliu ale investitorului.

Regula de bază pentru optimizare este următoarea: dacă randamentul titlului de valoare este mare, riscul este mare. În schimb, în cazul unor randamente scăzute, riscul este de asemenea mai mic. Acest lucru determină dacă investitorii se comportă conservator sau agresiv în cadrul politicii lor de investiții.

Esența managementului. Noțiuni de bază

Gestionarea investițiilor financiare de portofoliu este un proces continuu. Acesta include o fază de planificare, execuție și raportare a performanțelor. Procesul implică analiza mediului economic, stabilirea limitelor și obiectivelor clientului și alocarea activelor.

Gestionarea portofoliului este o artă și o știință luarea deciziilor cu privire la structura investițiilor și a politicilor, echilibrând rentabilitatea și riscurile.

Gestionarea portofoliului constă în identificarea punctelor tari și a punctelor slabe în alegerea între datorii și acțiuni, între piața internă și cea internațională, între creștere și securitate și multe alte compromisuri care se întâlnesc atunci când se încearcă maximizarea randamentelor la un anumit nivel de risc.

Gestionarea portofoliului poate fi pasivă sau activă, după cum se arată în tabelul de mai jos.

Principalele elemente ale procesului de management

Elementul principal al managementului este alocarea activelor, care se bazează pe structura pe termen lung a activelor. Alocarea activelor se bazează pe faptul că diferitele tipuri de active nu se mișcă în mod constant, iar unele sunt mai volatile decât altele. Se pune accentul pe optimizarea profilului de risc/randament al investitorului. Acest lucru se realizează prin investirea într-un grup de active care au o corelație scăzută între ele. Investitorii cu un profil mai agresiv își pot orienta portofoliul către investiții mai volatile. Și cu unul mai conservator, este posibil să se cântărească cu o investiție mai stabilă.

Diversificarea este o metodă foarte frecvent utilizată în gestionarea portofoliilor. Nu este posibil să prezici în mod constant câștigătorii și perdanții. Necesitatea de a crea un portofoliu de investiții cu o acoperire largă a activelor. Diversificarea este alocarea riscului și randamentului în cadrul unei clase de active. Deci Cât de complicat Înțelegeți ce active sau sectoare specifice sunt susceptibile de a fi lideri, diversificarea urmărește obținerea de randamente din toate sectoarele în timp, dar cu o volatilitate mai mică în orice moment dat.

Reechilibrarea este o tehnică utilizată pentru a readuce un portofoliu la alocarea țintă inițială la intervale anuale. Metoda este importantă pentru a menține o combinație de active care să reflecte cel mai bine profilul de risc/randament al investitorului. În caz contrar, fluctuațiile pieței pot expune portofoliul de investiții financiare la un risc mai mare sau la oportunități de randament diminuate. De exemplu, investițiile care încep cu distribuții de 70% acțiuni și 30% venituri fixe pot, ca urmare a unei creșteri prelungite a pieței, să treacă la o distribuție de 80/20 care expune investitorul la un risc mai mare decât poate suporta. Reechilibrarea presupune vânzarea de titluri de valoare redusă și realocarea veniturilor în titluri de valoare redusă.

Tipuri de gestionare a portofoliului. Care sunt?

Gestionarea portofoliului presupune să se decidă cum să se potrivească cel mai bine investițiile cu obiectivele, echilibrând în același timp riscul.

Luați în considerare tipuri de bază mai detaliat. Tabelul de mai jos prezintă caracteristicile fiecărui.

procesul de management. Caracteristici

Procesul de gestionare a portofoliului în sine poate fi reprezentat ca o succesiune de etape, așa cum se arată în tabelul de mai jos.

Serviciile de gestionare a portofoliilor sunt furnizate de societăți financiare, bănci, fonduri speculative și administratori de fonduri.

Bazele investițiilor de portofoliu. Diferențe din investiții directe

Investițiile de portofoliu sunt diferite de investițiile străine directe. În cazul acestuia din urmă, investitorul preia controlul activ al societăților dintr-o anumită țară. În cazul investițiilor de portofoliu, realizarea de profituri este satisfăcută.

Toți cei care au economii (active financiare) încearcă să le utilizeze cât mai bine în diverse domenii financiare: depozite bancare, acțiuni, obligațiuni, polițe de asigurare, fonduri de pensii...

Ansamblul de instrumente financiare se numește portofoliu, motiv pentru care decizia privind modul de alocare a activelor se numește investiție (decizii) într-un portofoliu.

Investitorul poate decide, de asemenea, să investească o parte din economiile sale în străinătate. Cea mai tipică tranzacție de acest tip este cumpărarea de titluri de trezorerie ale unei alte țări.

Mărimea investițiilor de portofoliu fluctuează, mai ales atunci când acestea sunt exploatate de capitalul speculativ. Acestea sunt orientate spre profit pe termen scurt și sunt gata de retragere în orice moment. Pe de altă parte, aceste fluctuații pot destabiliza cursul de schimb, iar finanțarea deficitului de cont curent cu capital speculativ poate fi periculoasă. Crizele valutare în care se produce o slăbire bruscă a monedei naționale sunt asociate cu o ieșire de capital de portofoliu.

Investițiile de portofoliu sunt deosebit de sensibile la modificările ratelor dobânzilor, la așteptările acestora și la previziunile privind cursul de schimb, precum și la schimbările din mediul macroeconomic - riscul de destabilizare și de tulburări politice. În funcție de evaluarea riscului, investitorii cer o primă sub forma unor rate ale dobânzii mai mari, în caz contrar nu sunt dispuși să cumpere active interne.

Calcularea randamentelor

Formula de bază pentru calcularea rentabilității portofoliului este următoarea:

Profit/Investiție * 100%.

Unde profitul este diferența dintre suma vândută și suma cumpărată.

Această formulă, însă, nu este suficientă în realitate. Trebuie să fie clarificat:

Profit = Profit și pierdere pe tranzacție + Dividende - Comisioane.

Cea mai convenabilă modalitate este de a utiliza foile de lucru Excell. Un exemplu de astfel de tabel este prezentat mai jos.

Apoi, în celula în care dorim să calculăm randamentul, trebuie să introducem expresia: NUMBERNDOX(B2:B5; C2:C5)*100.

Unde B2:B5 este intervalul de celule "Mișcare de bani", C2:C5 este intervalul de celule "Data".

În mod automat în program se va calcula venitul.

Valoarea va fi de 22,08%.

Evaluarea portofoliului. Principiul de calcul

Profitabilitatea trebuie calculată în procente atunci când se evaluează un portofoliu de investiții, pentru că numai atunci devine clar cât de mult primește investitorul. Poate fi comparat cu randamentele altor instrumente.

Trebuie să folosim formula de evaluare a unui portofoliu de investiții financiare:

Randament în procente * Număr de zile pe an / număr de zile investite. Exemplu, mai sus am obținut un randament de 22,08%. Dar aceasta a fost doar o investiție de șase luni, iar randamentul anual va fi:

22,08 % * 365 / 180 = 44,8 %.

Riscuri de bază

Obiectivele financiare sunt luate în considerare în raport cu parametrii de risc și randament ai portofoliului de investiții. Trebuie să se răspundă la aceste întrebări pentru a determina riscul asumat de companie. Principalele puncte care trebuie rezolvate:

1. Care sunt obiectivele pe termen scurt și pe termen lung și nevoile financiare ale clientului?
2. Care sunt consecințele în cazul în care obiectivele nu sunt îndeplinite?

Principalele riscuri legate de gestionarea portofoliului sunt reflectate în tabelul de mai jos.

Principalele preocupări

O provocare importantă este capacitatea de a face distincția între rata de rentabilitate așteptată și rata de rentabilitate necesară. Rata de rentabilitate așteptată este legată de rata de rentabilitate, care este necesar să pentru finanțarea obiectivelor. Cu toate acestea, rata de rentabilitate necesară este legată de realizarea obiectivelor financiare pe termen lung.

Factorii care pot influența alegerea investițiilor pot fi legați de următoarele categorii: condiții juridice (trusturi și fundații), impozite, orizont de timp, circumstanțe excepționale sau lichiditate.

Impozitele sunt legate de gestionarea proprietății celor bogați, inclusiv impozitele: pe venit, pe bunuri imobile, pe transferul de proprietate sau pe câștigurile de capital. Circumstanțele excepționale se referă la preferințele organizațiilor în materie de active. Lichiditatea se referă la cererea de numerar a unei companii (așteptată și neașteptată). Orizontul de timp este reprezentat ca profituri pe termen lung, mediu, scurt și în mai multe etape.

Domenii de reducere a riscurilor prin diversificare

Diversificarea portofoliului reprezintă diversificarea structurii unui portofoliu de investiții. Ce se înțelege prin aceasta? Doar că duce la o reducere a riscului specific (nesistematic) al unui portofoliu de investiții și al unor active individuale. Esența diversificării constă în achiziționarea de active diversificate în speranța că o eventuală scădere a valorii unor active va fi compensată de o creștere a valorii altora.

Eficacitatea diversificării portofoliului depinde, prin urmare, de măsura în care modificările prețurilor activelor care îl formează (raportul dintre ele) sunt legate între ele. Cu cât este mai mic, cu atât mai bune sunt rezultatele diversificării.

Cea mai puternică diversificare se realizează atunci când corelația dintre variațiile prețurilor activelor este negativă, adică atunci când o creștere a prețului unui activ este însoțită de o scădere a prețului altui activ.

Este dificil să se determine cu precizie corelația dintre viitoarele fluctuații ale prețurilor activelor din portofoliu, în special pentru că fluctuațiile istorice nu ar trebui să se repete în viitor. Din acest motiv, se folosesc adesea metode simplificate de diversificare, care constau în cumpărarea de active din diferite sectoare de activitate (de exemplu, acțiuni în bănci, telecomunicații, companii de construcții), active din diferite segmente de piață (de exemplu, acțiuni și obligațiuni), active diferențiate din punct de vedere geografic (de exemplu, acțiuni din diferite țări) sau active ale unor companii mici și mari.

Problema diversificării portofoliilor de investiții a fost descrisă în mod formal în așa-numita teorie a portofoliului Markowitz. Randamentele mai mari ale portofoliilor de investiții sunt asociate, de obicei, cu un risc mai mare. Teoria lui Markowitz arată cum se pot defini portofolii eficiente în termeni de rată de rentabilitate așteptată în raport cu riscul.

Concluzie

Acest articol a abordat metodele și tehnicile folosite în Procesul de formare a unui portofoliu investiții financiare. Acesta poate fi utilizat pentru a gestiona riscul și randamentul investitorului. Problemele de optimizare a portofoliului se referă la echilibrarea riscului minim și, în același timp, la maximizarea randamentului posibil al mixului de active.