Constanța perceptivă: definiția termenului, funcții și semnificație, exemple

Percepția ajută o persoană să cunoască realitatea obiectivă. Permanența, care este una dintre proprietățile sale principale, se exprimă prin constanța culorii, formei și dimensiunii obiectelor și asigură cunoașterea individuală a lumii înconjurătoare.

Percepția și proprietățile sale

Percepția în esența sa se referă la un proces mental complex, care constă în reflectarea coerentă a fenomenelor și obiectelor care acționează la un moment dat asupra simțurilor. Percepția este considerată în mod convențional ca fiind o combinație de gândire, memorie și senzații. Specialiștii disting următoarele proprietăți ale percepției:

• obiectivitate;
• Integritate;
• consecvență;
• generalizabilitate;
• selectivitate;
• structuralitate;
• semnificație.

Ne propunem să analizăm în detaliu fiecare dintre proprietățile de mai sus.

Subiectivitate

Cu obiectivitate și constanță perceptivă, ființele umane sunt incapabile să perceapă mediul înconjurător ca pe o colecție de senzații diferite. În schimb, el vede și distinge între obiecte separate, care au anumite proprietăți care declanșează aceste senzații. După multe studii și experimente, oamenii de știință au ajuns la concluzia că lipsa percepției spațiale a obiectelor poate cauza dezorientare, tulburări de culoare, formă și mișcare, precum și halucinații și alte tulburări psihiatrice.

Un astfel de experiment a constat în plasarea subiectului într-o baie de soluție fiziologică la o temperatură confortabilă pentru el, unde percepția sa era limitată. Putea vedea doar o lumină albă slabă și auzea sunete monotone și îndepărtate, în timp ce straturile de pe mâini îl împiedicau să obțină senzații tactile. După câteva ore în această stare, subiectul a devenit neliniștit, după care a cerut ca experiența să fie încheiată. În timpul experimentului, subiecții au raportat percepții anormale ale timpului și halucinații.

Integritate

Este demn de remarcat faptul că integritatea și constanța perceptivă sunt legate între ele. Această proprietate perceptivă ne permite să creăm o imagine holistică a unui obiect, folosind informațiile generalizate pe care le-am primit despre calitățile și atributele sale. Datorită integrității, suntem capabili să percepem realitatea într-un anumit mod, mai degrabă decât ca pe o colecție haotică de atingeri, sunete individuale și pete de culoare. Atunci când ascultăm muzică, de exemplu, percepția noastră nu se bazează pe sunete individuale (variații de frecvență), ci pe un întreg. Vedem, auzim și simțim întreaga imagine, dar nu doar evenimentele separate.

Semnificație

Esența acestei proprietăți este de a da unui fenomen sau obiect perceput un anumit înțeles, de a-l eticheta cu un cuvânt și de a-l atribui unui anumit grup lingvistic, pe baza bagajului de cunoștințe și a experienței anterioare a subiectului. Una dintre cele mai simple forme de înțelegere a fenomenelor și obiectelor este recunoașterea.

Psihologul elvețian Hermann Rorschach a descoperit că până și petele de cerneală aleatorii sunt percepute ca fiind semnificative (un lac, un nor, flori etc.). д.), și numai persoanele cu defecte mentale le percep pur și simplu ca pete abstracte. Rezultă că percepția semnificației apare ca un proces de căutare a răspunsurilor la întrebare: "Ce este?".

Structuralitate

Această proprietate îi ajută pe oameni să combine stimulii în structuri relativ simple și coerente. Datorită caracteristicilor stabile ale obiectelor, ființele umane sunt capabile să le recunoască și să le distingă. Obiectele diferite din exterior, dar omogene în esență, sunt recunoscute ca atare prin reflectarea organizării lor structurale.

Generalizare

O anumită generalizare poate fi urmărită în fiecare proces perceptiv, iar gradul de generalizare este direct legat de nivelul și cantitatea de cunoștințe. De exemplu, o floare albă cu spini este înțeleasă de o ființă umană ca un trandafir sau ca un membru al familiei multicolore. În generalizare un rol major Cuvântul joacă un rol, iar denumirea unui obiect specific printr-un sinonim ajută la creșterea generalizării percepției.

Selectivitate

Ea implică alocarea preferențială a anumitor obiecte în raport cu altele, condiționată de trăsăturile distinctive ale subiectului percepției: motivele, nevoile, experiența etc. O persoană distinge doar unele dintre numeroasele fenomene și obiecte care ne înconjoară la un moment dat, iar celelalte rămân doar în fundal. Constanța percepției, semnificația, selectivitatea și alte proprietăți sunt de mare importanță biologică. Altfel, existența și adaptarea omului ar fi imposibilă în lumea înconjurătoare dacă percepția nu ar reflecta proprietățile constante și stabile ale acesteia.

Constanța

Integritatea percepției este strâns legată de constanță, care trebuie înțeleasă ca o independență relativă a anumitor proprietăți ale obiectelor față de reprezentările lor pe suprafețele receptive. Cu ajutorul constanței, putem percepe fenomenele și obiectele ca fiind relativ constante în ceea ce privește poziția, mărimea, culoarea și forma.

În psihologie, constanța perceptivă este stabilitatea acceptării unei varietăți de proprietăți ale unor fenomene sau obiecte, care persistă prin diferite schimbări fizice ale stimulării: intensitatea vitezei, distanța, lumina și multe altele.

Semnificația constanței

Ajută individul să distingă dimensiunea anumitor obiecte, forma lor obiectivă, culoarea lor și unghiul de vedere al obiectelor percepute. Imaginați-vă că, dacă percepția noastră nu ar avea această proprietate, atunci, de fiecare dată când ne mișcăm, fiecare obiect și-ar pierde proprietățile.

În acest caz, în loc de lucruri definite, am vedea doar o pâlpâire constantă de lumini și pete de o varietate inimaginabilă, care se diminuează și cresc continuu, se schimbă, se întind și se aplatizează. În acest caz, persoana nu ar fi capabilă să perceapă lumea obiectelor și fenomenelor stabile, care, în consecință, nu ar putea servi ca mijloc de cunoaștere a realității obiective.

Astfel, constanța perceptivă este o proprietate a imaginii perceptuale de a păstra o constanță relativă în condițiile schimbării percepției, a cărei lipsă ar duce la un haos neîntrerupt. Acesta este motivul pentru care oamenii de știință acordă o atenție deosebită acestui aspect.

Constanța perceptivă: tipuri de constanță

Specialiștii au distins un număr destul de mare de specii. Această proprietate a percepției se aplică la aproape orice caracteristică perceptibilă a unui obiect. Luați în considerare cele mai populare în acest moment.

Constanța lumii vizuale

Unul dintre cele mai importante și fundamentale dintre tipurile de constanță este stabilitatea lumii din jurul nostru. Specialiștii mai numesc acest tip de constanță a direcției vizuale. Esența sa este următoarea: atunci când privirea observatorului sau el însuși se mișcă, persoana însăși pare a fi în mișcare, în timp ce obiectele din jur sunt percepute ca fiind staționare. Este demn de remarcat faptul că ceea ce percepem ca fiind constant și perceptibil este, de asemenea, greutatea obiectului. Indiferent dacă obiectul este ridicat cu tot corpul, cu ambele mâini, cu o singură mână sau cu ambele picioare, greutatea obiectului este aproximativ aceeași.

Constanța formei

Distorsiunile de percepție a formei sunt întâlnite atunci când se schimbă orientarea obiectelor sau a subiectului. Această vedere este una dintre cele mai importante proprietăți ale sistemului vizual, deoarece deoarece este o condiție prealabilă pentru o bună Recunoașterea formei obiectelor este o condiție prealabilă pentru o interacțiune umană adecvată cu lumea din jurul nostru. Unul dintre primii care a recunoscut rolul cunoașterii observatorului și al semnelor de distanță în constanța formei a fost Robert Tauless.

În 1931. Un psiholog a efectuat un experiment care a constat în următoarele: a cerut subiecților să estimeze și să deseneze sau să selecteze dintr-un anumit set pătrate sau cercuri care să fie similare ca formă cu obiectele oferite, așezate pe o suprafață orizontală la diferite distanțe de observator. Ca rezultat al experimentului, subiecții au ales o formă de stimul care nu era aceeași cu forma proiecției sau cu forma reală, ci se afla între acestea.

Percepția vitezei

Se crede că, cu cât traiectoria este mai apropiată, cu atât mai mare va fi rata de deplasare a imaginii retinei obiectelor.

Prin urmare, două obiecte plasate la distanță par mai lente decât în măsurarea reală. Viteza percepută a lucrurilor apropiate depinde de distanța fenomenală parcursă pe unitatea de timp și, în general, nu se schimbă semnificativ.

Constanța percepției culorilor și a luminii

Constanța culorii se referă la capacitatea ochiului de a corecta percepția culorilor obiectelor, de exemplu, prin lumina naturală în orice moment al zilei sau prin modificări ale spectrului luminos, de exemplu, atunci când ieșiți camera lor întunecată. Specialiștii au ajuns la concluzia că constanța perceptivă este un mecanism dobândit.

Acest lucru este demonstrat de o serie de studii. Într-un experiment, oamenii de știință au studiat persoane care trăiau permanent într-o pădure densă. Percepțiile lor au fost interesante pentru că nu mai întâlniseră până atunci obiecte aflate la o distanță mare. Atunci când observatorilor li se arătau obiecte aflate la mare distanță de ei, aceștia nu le percepeau ca fiind îndepărtate, ci ca fiind mici.

Tulburări similare de constanță pot fi observate la locuitorii de la câmpie atunci când privesc obiecte de la înălțime. De asemenea, de la ultimul etaj al unei clădiri înalte, mașinile sau oamenii care trec pe lângă ele par minuscule ca dimensiune. Este demn de remarcat faptul că, de la vârsta de doi ani, un copil începe să formeze modele de constanță, cum ar fi dimensiuni, forme și culori. Și pot fi perfecționate până la vârsta de paisprezece ani.

Constanța mărimii

Este cunoscut faptul că imaginea unui obiect, precum și imaginea sa pe retină, scade atunci când distanța față de acesta crește și invers. Dar, deși dimensiunea obiectelor de pe retină se modifică atunci când distanța de vizionare variază, dimensiunea percepută rămâne practic neschimbată. De exemplu, uitați-vă la publicul dintr-un cinematograf: toate fețele ne vor părea aproape de aceeași mărime, în timp ce imaginile fețelor mai îndepărtate sunt mult mai mici decât cele din apropierea noastră.

În concluzie

Sursa cheie a constanței este activitatea activă a sistemului perceptiv. Reușește să corecteze și să corecteze diverse erori cauzate de varietatea lumii înconjurătoare a obiectelor, precum și să creeze imagini perceptuale adecvate. Un exemplu în acest sens poate fi următorul: dacă purtați ochelari și intrați într-o cameră necunoscută, puteți urmări cum percepția vizuală va distorsiona imaginile și obiectele, dar după un timp persoana încetează să observe distorsiunea cauzată de ochelari, deși se va reflecta pe retină.

Relația proprie dintre obiectele reflectate în percepție din lumea înconjurătoare și percepția însăși ─ este relația principală, în urma căreia sunt reglementate toate relațiile dintre stările de conștiință, stimuli și stimuli. Astfel, ar trebui să se concluzioneze că constanța percepției, formată în procesul de activitate a subiectului, poate fi considerată o condiție necesară a vieții și activității umane. Fără această proprietate a percepției, ar fi dificil pentru orice om să se orienteze într-o lume schimbătoare și infinit de diversă.