Posibilitate și realitate în filosofie: esența categoriilor

Posibilitatea și realitatea în filosofie sunt categorii dialectice care reflectă două etape esențiale în dezvoltarea fiecărui fenomen sau obiect din gândire, natură sau societate. Luați în considerare definiția, esența și principalele aspecte fiecare dintre ele.

Posibilitate și realitate în filosofie

Potențialitatea trebuie înțeleasă ca fiind tendința existentă în mod obiectiv a unui subiect de a dezvolta. Ea apare pe baza anumitor regularități ale dezvoltării subiectului. Posibilitatea servește ca expresie a unei regularități specifice.

Este necesar să se ia în considerare realitatea ca o existență obiectivă totalitatea unificată a regularității interdependenței dezvoltării obiectelor și a tuturor manifestărilor sale.

Esența categoriilor

În efortul de a înțelege esența proceselor și subiectelor, omul studiază istoria acestora, întorcându-se spre trecut. Înțelegând esența, el este capabil să prevadă viitorul lor, deoarece ce este comun O caracteristică a tuturor proceselor de dezvoltare și de schimbare, legată de continuitatea lor, este condiționarea viitorului de prezent, a fenomenelor care nu au apărut încă de cele care funcționează deja. Un aspect al relației dintre fenomenele existente în mod obiectiv și fenomenele care apar din ele este prezentat în teoria materialismului dialectic prin nimic altceva decât relația dintre categoriile de posibilitate și realitate în filosofie.

Posibilitatea ca termen filosofic

Posibilitatea reflectă potențialul de a fi. Cu alte cuvinte, categoria arată că stadiul de dezvoltare, mișcare a fenomenelor atunci când acestea există doar ca precondiții sau tendințe inerente la o anumită realitate. Tocmai din acest motiv, posibilitatea este definită, printre altele, ca totalitatea aspectelor multiple ale realității produse de unitate, ansamblul condițiilor prealabile ale schimbării acesteia, precum și transformarea ei într-o altă realitate.

Realitatea și sensul categoriilor

În contrast cu posibilul, cu gândul omului, cu ceea ce poate fi, dar nu este încă, realitatea este devenirea. Cu alte cuvinte, este o posibilitate concretă. Realitatea este baza pentru crearea unei noi posibilități. Astfel, actualul și posibilul sunt opuse, dar strâns legate între ele.

Deoarece orice proces de dezvoltare și schimbare se referă la transformarea posibilului în actual, putem concluziona că crearea noii realități prin posibilitățile corespunzătoare, relația dintre categorii constituie legea generală a dezvoltării și schimbării în domeniul cunoașterii și al lumii obiective.

Aspectul istoric al întrebării

Întrebarea despre posibilitatea și realitatea în filosofie, corelația lor din cele mai vechi timpuri a fost un obiect de atenție a gânditorilor. Prima elaborare sistematică a acestei întrebări poate fi găsită la Aristotel. El a înțeles actualul și posibilul ca aspecte universale ale cunoașterii și ale vieții prezente, ca momente ale devenirii care se întrepătrund și se corelează între ele.

Cu toate acestea, în unele cazuri, Aristotel a dat dovadă de inconsecvență: a permis ca realul să fie separat de posibil. De exemplu, în doctrina despre materie, care este o posibilitate și care este capabilă să devină realitate exclusiv prin intermediul unui proiect, în care se realizează un scop sau altul, în discursul despre prima materie ca posibilitate pură, dar și despre primele entități ca realitate pură, se poate găsi o opoziție metafizică a categoriilor studiate. Consecința aici este o concesie făcută idealismului sub forma doctrinei de "forme ale tuturor formelor", adică "motorul principal " a lumii, Dumnezeu și scopul suprem al obiectelor și fenomenelor existente pe planetă.

Această tendință anti-dialectică din filosofia lui Aristotel a fost absolutizată și apoi pusă în mod conștient în slujba teologiei și a idealismului de către scolastica medievală. Este de remarcat faptul că în învățăturile lui Toma de Aquino, materia era văzută ca o posibilitate nedeterminată, pasivă și fără formă, căreia numai ideea divină, cu alte cuvinte, forma îi conferă valabilitate obiectivă în filosofie. Dumnezeu, ca formă, este sursa și scopul mișcării, începutul activ și cauza rațională a realizării posibilului.

Cu toate acestea, în Evul Mediu a existat o tendință progresistă în știința filosofică, alături de cea predominantă. Ea s-a întruchipat în încercarea de a depăși inconsecvențele lui Aristotel și de a prezenta forma și materia, realitatea și posibilitatea într-o unitate. Un exemplu izbitor de posibilitate și realitate în filosofie este opera lui Abu Ali Ibn Sina (Avicenna), un gânditor tadjik din secolele al X-lea și al XI-lea., și Ibn Rushd (Averroës), filosof arab din secolul al XI-lea., în care se întruchipează tendința reprezentată.

Ceva mai târziu, ideea de unitate a formelor considerate pe baza ateismului și materialismului a fost dezvoltată de J. A. Abu Ali (Sufi). Bruno. El a argumentat că în univers nu forma este cea care dă naștere lumii în care trăim, realitatea, ci că materia eternă are o varietate infinită de forme. Filozoful italian a interpretat materia, care este considerată primul început al universului, într-un mod diferit de Aristotel. El a susținut că este ceva care se ridică deasupra opoziției dintre formă și substanță, apărând în același timp ca posibilitate absolută și realitate absolută.

Relația dintre categorii în lumea concretului

O relație oarecum diferită între categoriile filosofice pentru a desemna realitatea obiectivă și posibilul a fost văzută de filosoful italian J. D. Buchanan. Bruno în lumea lucrurilor concrete. Deci, în acest caz, ele nu sunt identice, trebuie să fie distinse, ceea ce, pe de altă parte, nu exclude interrelația lor.

Ideile dialectice menționate de materialismul metafizic al secolelor XVII-XVIII. s-au pierdut. Ele au rămas în cadrul înțelegerii mecaniciste a determinismului, împreună cu absolutizarea anumitor conexiuni inerente acestuia și negarea caracteristicilor obiective ale posibilului și ale accidentalului. Este de remarcat faptul că noțiunea de posibil a fost inclusă de susținătorii materialismului în categoria evenimentelor, ale căror cauze ...nu este încă cognoscibilă. Cu alte cuvinte, ei au considerat posibilul ca fiind un produs specific al incompletitudinii cunoașterii umane.

Interpretarea lui Kant. Kant

Este interesant de știut că definiția subiectiv-idealistă a problemei vieții posibile și prezente a fost elaborată de I. Kant. Filosoful a negat conținutul obiectiv al categoriilor de mai sus. El a susținut că.. "...Distincția dintre lucrurile reale și lucrurile posibile este de așa natură încât are doar semnificația unei distincții subiective pentru intelectul uman". Este demn de remarcat faptul că And... Kant a considerat ca fiind posibil ceea ce nu este contradictoriu în gândire. Această abordare subiectivistă a realului și a posibilului a fost criticată destul de aspru de Hegel, care a dezvoltat o doctrină dialectică a acestor categorii, a tranzițiilor lor reciproce și a contrariilor în cadrul idealismului obiectiv.

Regularitatea categoriilor în filosofia marxistă

Legile relației dintre lumea în care trăim și posibilul, intuite cu ingeniozitate de Hegel, au primit o fundamentare științifică materialistă în filosofia marxismului. Exact în ea realitatea și posibilitatea au fost înțelese pentru prima dată ca categorii, reflectând niște momente esențiale și universale ale dialecticii după caracterul lor de dezvoltare și schimbare a lumii obiective, precum și a cunoașterii.

Interrelația dintre categorii

Realitatea și posibilitatea se află în ceea ce se numește unitate dialectică. Dezvoltarea absolut oricărui fenomen începe cu maturizarea condițiilor sale prealabile, cu alte cuvinte, cu existența sa ca o posibilitate care se realizează numai în anumite condiții. Schematic, aceasta poate fi reprezentată ca o mișcare de la posibilitatea care apare în interiorul realității la o nouă realitate cu toate posibilitățile inerente acesteia. Cu toate acestea, această schemă, fiind o schemă în general, îngroașă și simplifică relațiile reale.

În interacțiunea universală și universală a fenomenelor și obiectelor orice punct de plecare este rezultatul unei dezvoltări anterioare. Ea devine punctul de plecare al schimbărilor ulterioare, cu alte cuvinte, opusele - realul și posibilul - se dovedesc a fi mobile în această interacțiune, adică interschimbabile.

Astfel, devenită o realitate ca urmare a conștientizării posibilității de apariție, în anumite condiții, a unor forme organice alcătuite mai ales din materie anorganică, viața pe pământ a constituit baza pe care au putut apărea ființele gânditoare. După ce a fost realizat în condiții adecvate, a devenit, la rândul său, baza pentru dezvoltarea posibilităților societății umane viitoare pe pământ.

Contradicție relativă

Din cele de mai sus se poate deduce că opoziția dintre real și posibil nu este absolută, ci relativă. Aceste categorii sunt legate între ele. Din punct de vedere dialectic, ele se înglobează reciproc. Ar trebui să observăm că luarea în considerare a caracteristicilor dialectice ale relației dintre real și posibil este importantă atât în teorie, cât și în practică. Unicitatea calitativă a stărilor care reflectă categoriile în cauză implică faptul că trebuie să ținem cont de distincția prezentată. "Este tocmai în "metodologie"..., - a subliniat V. И. Lenin, - este necesar să se facă distincția între posibil și real".

Să luăm în considerare ideile lui V. И. Lenin

Aici este interesant de remarcat următoarele:

• Pentru a se distinge prin succes, activitatea practică trebuie să se bazeze pe real. В. И. Lenin a atras atenția în repetate rânduri asupra faptului că marxismul se bazează pe baza faptelor, dar nu și a posibilităților. Merită să adăugăm că un marxist trebuie să ia în considerare doar faptele incontestabile și dovedite fără echivoc ca premisă a propriei politici.
• În mod firesc, activitatea umană, legată de transformarea realității, ar trebui să se formeze ținând cont de tendințele de dezvoltare care sunt în mod obiectiv inerente unei anumite realități. Totuși, acest lucru nu ne permite să ignorăm diferența calitativă care există între posibil și real: în primul rând, nu orice posibilitate se realizează; în al doilea rând, dacă posibilul devine realitate, nu trebuie să uităm că acest proces, care are loc în viața socială, este uneori o perioadă de luptă acută a forțelor sociale și necesită o activitate intenționată, intensă.

Partea finală

Așadar, am analizat conceptele de posibilitate și realitate, precum și câteva exemple din viață referitoare la acest subiect. În concluzie, trebuie remarcat faptul că identificarea categoriilor dezasamblate generează o pasivitate și o complacere periculoasă. Astfel, înțelegerea dialecticii dintre realitate și posibilitate are o mare importanță practică, deoarece Cum ajută Să găsim posibilități justificate de un ansamblu de relații reale, să luptăm în mod conștient pentru afirmarea absolută a noului, a avansatului, dar și să nu creăm iluzii nefondate.